Prosumatorii au produs mai mult decat centrala de la Cernavoda

Prosumatorii au produs mai mult decat centrala de la Cernavoda anul acesta, cel putin asa sustine ministrul Mircea Fechet, iar datele se refera doar la proiectele finantate prin programul casa verde, deci kw-atii au venit de la prosumatori. Conform unor date recente se pare ca in Romania sunt deja 40.000 de prosumatori, iar faptul ca au reusit sa depaseasca cu productia lor cat un reactor de la Cernavoda ne arata ca se poate, putem ajunge in scurt timp independenti energetic. Intrebarea este daca statul se bucura sau nu de aceste realizari, pentru ca interesul sau este divizat: sa faca bani dar sa nu lasa populatia fara energie electrica.

Prosumatorii au produs mai mult decat centrala de la Cernavoda

N-am intels datele furnizate de Ministerul condus de Mircea Fechet – el sustine ca in programul „Casa verde” sunt deja peste 90.000 de prosumatori, care se aduga teoretic celor 40.000 de „independenti”, care si-au montat singuri panourile fotovoltaice. Important este insa ca producem destul de multa energie verde, problemele apar l agestionarea ei. Pentru ca pe de o parte nu putem anticipa productia de energie din panouri fotovoltaice, pe de alta parte trebuie sa planificam cum o gestionam. Nu merge sa functionezi de pe o zi pe alta, asadar nu e totul asa de simplu precum pare la prima vedere.

Chiar daca reusim sa producem suficienta energie electrica cu ajutorul prosumatorilor, ramane de rezolvat problema utilizarii si stocarii energiei. Varianta de a folosi baterii nu este una tocmai rentabila, este si foarte scumpa. In schimb cea mai buna solutie ar fi cea de a folosi energia in surplus pentru a acumula apa in bazine, cu ajutorul pompelor, apoi utilizarea ei pentru a genera energie hidro. Dar si aici e nevoie de investitii.

Intrebare retorica: ce facem daca toti romanii devin independenti energetic – si prosumatori pe deasupra? Statul va ramane doar cu exportul de energie, va oferi serviciile de transport si stocare a energiei in mod gratuit prosumatorilor? Nu cred ca se vor rezolva problemele in scurt timp, iar la noi birocratia este mai mare ca oriunde altundeva. Oricum ar fi, stam bine zic eu, sa avem noi energie multa de la prosumatori si o sa rezolvam cumva si problemele adiacente ( cel putin asa sper! ).

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *