Dimineața era proaspătă și plină de promisiuni când Măturino și Ana porniră spre pădurea vrăjită. Cerul era senin, iar păsările cântau vesel, ca și cum ar fi știut că urma să înceapă o aventură importantă. Cu un rucsac plin de provizii și inimile pline de curaj, cei doi își luaseră rămas-bun de la Vasile și plecaseră la drum.

Pe măsură ce se apropiau de marginea pădurii, atmosfera începea să se schimbe. Copacii deveneau mai înalți și mai întunecați, iar sunetele pădurii deveneau mai misterioase. Deși pădurea părea liniștită, Măturino și Ana simțeau că magia plutea în aer.

— Ai grijă, Ana. Pădurea vrăjită poate fi periculoasă, dar împreună vom trece peste orice obstacol, spuse Măturino, strângându-i mâna.

— Știu, Măturino. Sunt pregătită pentru orice. Suntem împreună și asta contează cel mai mult, răspunse Ana cu încredere.

Merseră ore întregi, pătrunzând tot mai adânc în inima pădurii. La un moment dat, se opriră la un pârâu să-și potolească setea. Apa era rece și limpede, iar sunetul ei le aducea o oarecare liniște.

Pe măsură ce continuau drumul, începeau să întâlnească creaturi magice. Un licurici uriaș le ghidă calea printr-un labirint de copaci, iar un arici vorbitor le oferi sfaturi prețioase despre cum să evite capcanele ascunse ale pădurii.

— Păstrați-vă curajul și inima curată, le spuse ariciul. Vrăjitoarea bună respectă cei ce vin cu intenții pure.

Într-o poiană luminoasă, Măturino și Ana se întâlniră cu un grup de fluturi fermecați care le dansară în jur, aducându-le un sentiment de bucurie și speranță. Fluturii le urară succes și le indicară direcția corectă spre locuința vrăjitoarei.

Pe măsură ce se apropiau de destinație, pădurea devenea din ce în ce mai ciudată și mai fascinantă. Copacii aveau forme neobișnuite, iar florile emanau o lumină blândă. Simțeau că sunt aproape de locul unde vrăjitoarea bună locuia.

Într-un final, ajunseră la o căsuță mică, ascunsă între copaci falnici. Căsuța era acoperită de mușchi și flori sălbatice, iar o lumină caldă strălucea din interior.

— Am ajuns, spuse Ana cu emoție în glas. Să batem la ușă.

Măturino bătuse ușor la ușă, iar aceasta se deschise încet, scârțâind. În prag apăru o femeie în vârstă, cu părul argintiu și ochii blânzi, îmbrăcată într-o robă albastră. Era vrăjitoarea bună.

— Bine ați venit, dragi călători. Vă așteptam, spuse vrăjitoarea cu un zâmbet cald. Intrați și povestiți-mi ce dorință vă aduce la mine.

Măturino și Ana intrară în căsuță, unde erau întâmpinați de o atmosferă primitoare și de mirosul plăcut al ierburilor aromatice. Se așezară pe niște scaune confortabile, iar vrăjitoarea îi servi cu ceai cald.

— Doamnă vrăjitoare, începu Măturino cu emoție, noi am venit să vă cerem ajutorul. Sunt o păpușă de lemn creată de meșterul Vasile, dar ne dorim foarte mult să devin un băiețel adevărat. Ana și cu mine vrem să trăim împreună o viață normală și să ne întemeiem o familie.

Vrăjitoarea îi privi cu înțelegere și îi ascultă cu atenție.

— Dorința voastră este una nobilă și sinceră, spuse ea. Dar transformarea aceasta nu este una simplă. Necesită o inimă pură și o iubire adevărată. Sunteți pregătiți să treceți prin încercări pentru a vă dovedi sinceritatea și curajul?

— Suntem pregătiți, răspunseră Măturino și Ana într-un glas, ținându-se strâns de mână.

— Atunci, începem chiar acum, spuse vrăjitoarea. Drumul vostru va fi plin de provocări, dar am încredere că veți reuși. Iubirea voastră este puternică și asta contează cel mai mult.

Cu aceste cuvinte, vrăjitoarea ridică o baghetă strălucitoare și începu să rostească incantații misterioase. Lumina din căsuță deveni mai intensă, iar magia începu să lucreze. Măturino și Ana simțiră o căldură plăcută în jurul lor, simțind că primul pas spre îndeplinirea dorinței lor tocmai fusese făcut.