Zilele treceau repede în satul liniștit, iar Măturino și Ana petreceau tot mai mult timp împreună. Fie că mergeau în piață să cumpere fructe și legume proaspete, fie că se plimbau prin pădurea din apropiere, cei doi deveniseră de nedespărțit. Fiecare clipă alături de Ana aducea o nouă bucurie și o nouă descoperire pentru Măturino.

Într-o dimineață, Măturino se trezi cu un sentiment aparte în inima lui de lemn. Se gândea la Ana și la râsul ei cristalin, la felul în care îl privea cu ochii ei calzi și la zâmbetul ei care îi lumina ziua. Pe măsură ce aceste gânduri îi umpleau mintea, Măturino realiză ceva important: era îndrăgostit de Ana.

Cu această nouă conștientizare, Măturino se hotărî să o invite pe Ana într-o excursie specială în pădure. Pregăti un coș cu merinde și plecă spre casa Anei. Când ajunse, Ana îl aștepta deja, zâmbind cu căldură.

— Bună dimineața, Ana! Am pregătit o mică excursie pentru noi doi. Vrei să vii cu mine în pădure? spuse Măturino, cu inima bătându-i tare.

— Desigur, Măturino! Îmi plac mult plimbările în pădure, răspunse Ana entuziasmată.

Cei doi plecară de mână spre pădure, discutând și râzând pe drum. Pădurea era plină de viață, cu păsări cântătoare și flori colorate. După o vreme, ajunseră la un mic luminiș unde un pârâu cristalin curgea liniștit. Măturino așeză coșul cu merinde pe iarbă și se întoarse spre Ana.

— Ana, vreau să-ți spun ceva important, începu el, simțind emoțiile crescându-i în suflet.

Ana îl privi curioasă, așteptând ca Măturino să continue.

— De când te-am cunoscut, viața mea a devenit mult mai frumoasă. Fiecare zi petrecută cu tine este specială și îmi umple inima de bucurie. Și… și cred că m-am îndrăgostit de tine, Ana.

Ana simți cum obrajii i se îmbujorează și inima îi bătea mai repede. Zâmbi și îi luă mâinile lui Măturino în ale sale.

— Și eu simt la fel, Măturino. Și eu m-am îndrăgostit de tine. Ești atât de bun și de atent. Mă faci să mă simt fericită în fiecare zi.

Măturino simți un val de fericire cum nu mai trăise niciodată. Se apropie de Ana și o îmbrățișă strâns, simțind că inima lui de lemn bate mai tare ca niciodată. Cei doi stătură așa, îmbrățișați, ascultând sunetul liniștitor al pădurii și al pârâului care curgea alături.

După ce se așezară pe iarbă, începură să se bucure de merindele pregătite. Măturino și Ana râdeau și discutau despre viitor, visând la aventurile pe care le-ar putea trăi împreună. Fiecare cuvânt și fiecare privire îi apropia și mai mult.

Pe măsură ce soarele începea să apună, cei doi se pregătiră să se întoarcă acasă. Ținându-se de mână, se întoarseră prin pădure, simțindu-se mai apropiați ca niciodată. În sufletele lor, știau că au găsit ceva special, ceva ce nu puteau explica în cuvinte, dar care era clar în fiecare gest și în fiecare privire.

Când ajunseră la casa Anei, Măturino îi dădu un sărut ușor pe obraz și îi spuse:

— Mulțumesc pentru această zi minunată, Ana. Ești cea mai importantă persoană pentru mine și abia aștept să trăim multe alte momente frumoase împreună.

— Și eu, Măturino, răspunse Ana, cu ochii strălucind de fericire. Noapte bună și vise plăcute!

Cu inimile pline de dragoste și de bucurie, cei doi se despărțiră pentru noapte, știind că aventura lor abia începea și că aveau o mulțime de momente speciale de trăit împreună. Pentru Măturino, lumea părea acum un loc și mai frumos, plin de posibilități și de fericire, alături de Ana, fata de care se îndrăgostise.