Evoluția PIB Romania intre 1990 si 2025

De la Revoluție și până astăzi românii s-au comparat mereu cu ungurii și bulgarii când a fost vorba de PIB, deși, evident, raportat la numărul de locuitori lucrurile stau oarecum diferit între cele trei țări, codașele Europei la capitolul nivel de trai și, evident, venituri. Între 1990 și 2025 PIB-ul României a crescut de 9 ori, așa cum se vede din graficul de mai jos. Să nu uităm că populația din țara noastră este dublă față de Ungaria și Bulgaria. Cei care cred că nu ne-a ajutat intrarea în UE să analizeze momentul în care graficul arată că am depășit PIB-ul Ungariei, dar să nu uităm că vorbim de PIB nominal și nu de cel pe cap de locuitor, sau și mai elocvent PPP.

Evoluția PIB România între 1990 și 2025

Cei care vor să vadă și graficul evoluției PIB-ului ajustat la paritatea puterii de cumpărare (PPP) pentru România și Ungaria în perioada 1990-2023, o pot face aici. Veți remarca că stăm la fel de bine (dacă ne comparăm cu vecinii de la vest). Evident că mai avem de recuperat la PIB pe cap de locuitor, deși datele afișate până acum arată că am reușit deja să trecem în față și la acest capitol. Nu e motiv de bucurie prea mare, față de restul statelor mai avansate din UE suntem tot codași.

Totuși, creșterea PIB-ului României de peste 9 ori (ce-i drept în 35 de ani!) nu este o realizare mică, bazată în mare parte pe aportul de capital din vest. Dacă se va da în exploatare și gazul din Marea Neagră (ne tot spun că în curând), mai adăugăm și intrarea deplină a României în Spațiul Schengen, eu zic că cel puțin la cifre vom sta bine. Autostrăzi s-au construit, iar dacă în 2025 se va menține ritmul din anul trecut, cu siguranță că va fi mai bine. Sper să termine cei 10 km dintre Sibiu și Arad la A1, pentru că este o rușine ca, deși circuli de la Târgu Mureș sau Sibiu pe Autostradă până la Arad, pierzi o oră pentru cei 10 kilometri neterminați.

Așadar, anul 2025 arată bine în teorie, speranțele sunt mari și la fel de mari sunt și tulburările din țară, datorită alegerilor prezidențiale. Călin Georgescu a făcut (avere?) țara să intre în clocot, populația s-a scindat în două, iar până în primăvară cam asta o să fie situația politică din România. A rezolvat anularea alegerilor problema, sau de fapt a amânat un final inevitabil? Rămâne de văzut. Să analizăm doar cifrele, căci despre ele este vorba în articol.

 

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *