Renovarea locuinței nu este doar un proces costisitor, dar poate fi și dificil să ajungi la rezultatul final pe care îl dorești. Totuși, cu o planificare bine pusă la punct și cu o echipă profesionistă, proiectul poate fi un real succes. De aceea, astăzi vom discuta despre cum te organizezi cât mai bine atunci când dorești să începi renovarea interioară a locuinței, iar în acest sens ți-am pregătit un ghid complet.
Care sunt primele aspecte la care trebuie să fii atent?
Renovarea interioară a locuinței trebuie privită dincolo de statutul unui proiect, fiind o investiție în casă pentru a-ți asigura tot confortul necesar. Totodată, renovarea are ca scop modernizarea locuinței, iar de cele mai multe ori alegem să urmăm ultimele tendințe în materie de design interior. Pentru transformarea acestui proiect într-un real succes, iată care sunt aspectele cărora trebuie să le acorzi o atenție sporită:
Stabilește un buget
Deși fiecare are o perspectivă unică asupra căminului pe care să-l numească acasă, este necesar să plecăm la drum cu o idee clară asupra rezultatului pe care dorim să-l obținem în funcție de fondurile de care dispunem. De aceea, primul pas este stabilirea clară a unui buget în care să ne încadrăm. Acesta trebuie definit pe baza unor factori precum: domeniul lucrărilor de renovare, dimensiunea spațiului, costul materialelor și costul forței de muncă. Totodată, în acest buget este important să alocăm și un procent de 10-25% pentru cheltuieli neprevăzute. Întotdeauna este mai bine să-ți supraestimezi cheltuielile decât să le subestimezi și să rămâi cu fonduri insuficiente.
Definește scopul renovării
Următorul pas după stabilirea bugetului este determinarea domeniului de aplicare. În acest sens, este nevoie să îți răspunzi la câteva întrebări clare: Care sunt camerele care urmează a fi renovate? Este vorba doar de câteva revizii sau dorești să schimbi cu totul amenajarea interioară? Ia în calcul scopul și funcționalitatea spațiului, dar și partea de estetică. Ulterior, poți face o listă cu toate lucrările de renovare și le poți prioritiza în funcție de nevoi și buget.
Planifică designul locuinței
Un design bine planificat te va asigura că lucrările de renovare corespund nevoilor și sporesc valoarea totală a casei tale. În acest sens, poți lua legătura cu o persoană specializată în amenajările interioare sau cu un arhitect, dacă planifici să extinzi locuința. Ține cont de spațiul disponibil, piesele de mobilier, schema cromatică și planul de iluminare. Pentru garanția unui rezultat care să te mulțumească, poți acorda mai mult timp acestui pas.
Obține avizele necesare
În funcție de complexitatea proiectului, este posibil să ai nevoie de avize de construcție dacă implică modificări precum: reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație a construcției, dar și orice modificări aduse asupra instalației aferente. În cazul în care este vorba doar despre renovare (înlocuirea tâmplăriei, zugrăveli, placări etc) atunci nu ai nevoie de astfel de documente.
Contactează o echipă de profesioniști care să se ocupe de partea de execuție
Deși DIY este interesant, atunci când vine vorba de o renovare a locuinței, ai nevoie de o echipă de profesioniști pentru a nu risca o lucrare eșuată și costuri suplimentare. Cu toții știm cât de inestetică este o placare inadecvată cu gresie sau cât de ușor apar probleme în cazul unui parchet montat prost. Pentru a evita astfel de probleme, cel mai bine este să obții o ofertă de preț de la o echipa specializată. Nu doar că ai mai mult timp pentru alte sarcini, dar te bucuri și de garanția unei lucrări bine făcute.
În raza județului Arad, echipa Rapid Construct îți stă la dispoziție pentru lucrări de construcție și amenajări interioare: placări cu gresie, faianță sau parchet, zugrăveli, montaje pentru tâmplăria PVC, dar și multe altele. Punem preț pe calitate și atenția la detalii, iar satisfacția clientului este prioritară pentru noi. Contactează-ne pe pagina de Facebook și prezintă-ne ideea ta, iar noi te vom ajuta cu execuția.